Discutie pe Messenger

Undeva pe la sfarsitul lunii Martie 2011, am purtat o discutie pe messenger cu o persoana care imi fusese clienta cu multi ani in urma. Dupa incheierea discutiei, am salvat-o pe calculator cu copy/paste din messenger.

Astazi, cautand un fisier care sa contina cuvantul "copil", am gasit si acea convorbire si am recitit-o. Am ramas uimit de ceea ce am scris atunci acelei femei, chiar am plans si am simtit cum focul Iubirii renaste din Inima mea. M-am gandit sa public aici acea convorbire, caci poate exista si alte Inimi ce asteapta sa fie atinse de o scanteie care sa le reaprinda Flacara Iubirii. Public aceasta convorbire din Iubire si atat. Numele persoanei este schimbat, nu cel adevarat.

Iata:

"Alexandra: Buna

Sab: Buna!

Alexandra: Ce o sa se intample in 2012?

Alexandra: Stie oare cineva?

Sab: Poi exista multe informatii pe internet, dar vom vedea exact ce se va intampla la momentul respectiv

Sab: Cel mai important este sa cultivam IUBIREA in interiorul nostru

Sab: si sa traim cat de mult putem in aceasta stare de IUBIRE fata de tot ceea ce exista

Alexandra: da...sunt de acord..

Alexandra: dar cum oare sa facem asta...cand oamenii sunt din ce in ce mai rai...adevarul e cafiecare asteptam de la celalalt cev asmi bun

Sab: noi insine putem decide cum sa ii percepem pe oameni ... adica buni sau rai

Sab: indiferent cum se manifesta, putem sa vedem ca esenta lor este bun si perfecta

Sab: si sa privim aceasta esenta, care este divina

Sab: si sa ne uitam mai putin la manifestarea exterioara pe care ei aleg sa o afiseze

Sab: o prima lectie, atunci cand oamenii "sint rai" fata de noi sau fata de altii, este  SA NU II JUDECAM

Alexandra: da...asa este

Sab: apoi, sa ne uitam si in interiorul nostru si sa vedem daca nu avem si noi ceva care ii determina pe acei oameni sa se comporte "rau" cu noi

Alexandra: dar poate ca prima idee este de a-i judeca...intr-un fel...cel putin cu gandul

Sab: este adevarat ca avem tendinta de a-i judeca

Sab: insa, in urmatorul moment, putem sa constientizam aceasta tendinta, acest impuls, si sa alegem sa nu ii mai judecam

Alexandra: da, asa este

Alexandra: cum mai dunteti cu sanatatea?

Alexandra: sunteti bine?

Sab: ii multumesc lui Dumnezeu, sint foarte bine

Alexandra: ma bucur...eu inca nu am ajuns aici

Alexandra: va retin?

Sab: sincer, nu imi mai aduc aminte exact cum am ajuns sa ne intalnim

Sab: nu ma retineti

Alexandra: nici eu nu mai stiu exact, cred ca de pe un  forum, unde era vorba despre spasmofilie..

Sab: dar ati comandat vreodata produse la mine?

Alexandra: herbalife?sau calivita?

Alexandra: nu mai stiu

Sab: GNLD

Sab: Kal-Mag

Sab: , Formula IV

Alexandra: a...da, da

Alexandra: exact

Alexandra: da, am luat, parca de 2 ori

Alexandra: numai putin, revin imediat daca nu va retin

Sab: cred ca au trecut ani buni de atunci...

Alexandra: da...

Sab: ok, va astept

Alexandra: am revenit

Alexandra: mai sunteti?

Sab: scuze, ne uitam la prezentarea ce ne-ati trimis-o pe e-mail. Va multumim!

Alexandra: cu placere

Alexandra: putem vb la persoana a II-a?

Sab: cu bucurie!

Alexandra: mersi

Alexandra: deci...eu nu stiu exact ce am dar de 10 aproximativ 10 ani ma lupt....cu bolile

Sab: vrei sa vorbim pe microfon?

Alexandra: nu imi functioneaza acum...are ceva probleme

Sab: ok

Sab: atunci te rog sa imi spui mai multe depre tine, despre ce probleme ai...

Alexandra: sunt intr-o contunua depresie...poate nu foarte puternica

Alexandra: lipsita de energie...

Alexandra: sunt diagnosticata cu tiroidita Hashimotto

Alexandra: saptamana trecuta am fost la medic la Mures si mi-a zis ca am marita tiroida

Alexandra: fac tratament cu hormoni tiroidieni de 5 ani

Alexandra: de aprox 10 ani cu unele pauze iau antidepresive

Alexandra: parca si tu aveai ceva de genul...

Alexandra: simt ca sunt sfarsita..

Sab: da, nu aveam chiar tiroidita hashimoto, doar hipotiroidie si noduli pe tiroida

Sab: plus manifestarile de care spui: soboseala, stare de sfarseala, depresie, anxietate

Alexandra: la mine zice ca nu am noduli

Sab: atacuri de panica

Alexandra: exact, uneori nu pot sa mai vad in fata, mi-e teama...parca nimic nu are sens

Alexandra: slava Domnuliui ca de mult nu am mai avut atacuri de panica severe, ca uneori ma plomban prin casa si plangeam...aparent fara sa am nimic

Sab: cu sotul te intelegi bine?

Alexandra: de la ce oare apare tiroidita hashimotto?

Alexandra: acum...ce sa zic...oarcum

Alexandra: dar m-a inselat exact cand aveam mai mare nevoie de el

Alexandra: cand am nascut primul copil...apoi cel de-al doilea..si a fost un soc pt mine

Alexandra: ast nu pot sa uit, cred ca nu pot trece  peste asta desi au trecut 12 ani de atunci (11)

Alexandra: cred ca asta ma imbolnaveste cel mai mult

Sab: ai ajuns singura sa gasesti raspunsul!

Alexandra: el nici acum nu crede ca a facut ceva...rau...zice ca altii au facut si mai rau..s-au departi si sau reimpacat si e totul OK

Alexandra: problema e ca nu stiu cum sa procedez sa trec peste asta, sa uit..sa...ce sa fac...

Alexandra: merg mai departe...dar sti cum...asa ca un om beat...ca atunci cand te zbati cu ultimele puteri...si abia gasesti forta sa te urnesti cate putin..

Alexandra: am doua fete si am nevoie de putere pentru ele

Alexandra: simt ca fac ceea ce ar trebui pt ele

Alexandra: cea mare are 12 ani si jumatate si cea mica 11 si 4 luni

Alexandra: nu vad cum sa merg mai departe...nu am energia necesara...

Alexandra: ai copii?

Sab: nu am

Alexandra: scuze...iti povestesc toate astea fiindca cred ca ma intelegi...ca ai avut si tu unele simtome

Sab: este foarte bine ca mi le povestesti

Alexandra: poate imi poti da o parere

Sab: da, voi incerca sa iti dau o sugestie

Alexandra: o mai am pe mama cu care am impartit toate necazurile, dar in ultimul timp nu ii mai povestesc nimic ca ea e batrana si bonava...anul trecut a suferit un infart cerebral si a ramas cu ceva sechele, slava Domnului nu prea mari, dar nu mai vreau sa o supar

Sab: ok, ma bucur ca te confesezi mie

Alexandra: sunt trista...sufletul meu e trist...

Alexandra: ce religie ai?

Sab: ortodoxa

Sab: tu?

Alexandra: si eu

Alexandra: mama mea s-a convertit la adventisti de 7 ani

Alexandra: cam asa

Sab: asta a fost alegerea dansei

Alexandra: ei bine..la noi am mai avut in familie si pe bunica din partea mamei si pe fratele mamei

Alexandra: da, asa am spus si eu desi imi era f greu, nu am inteles de ce face asta...am plans atunci cand ea a trecut la acea religie

Sab: Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru

Alexandra: in fine...asta a trecut...

Alexandra: acum nu mai am nimic cu asta....cu mine e problema

Sab: pot sa iti spun cateva cuvinte?

Alexandra: da

Alexandra: desigur

Alexandra: eu ti-am spus atatea..poate fara valoare

Sab: tot ceea ce mi-ai spus este bine spus si bine venit

Sab: Uite, tiroidita Hashimoto are un mesaj pentru tine,

Sab: iti spune asa:

Alexandra: impaca=te cu tine!

Alexandra: nu?

Sab: " te invinovatesti pe tine insati prea mult!"

Alexandra: dar pe cine...?

Sab: raspunsul este ca nu trebuie sa invinovatesti pe nimeni, nici cahiar pe tine insati!

Sab: raspunsul nu este a gasi o vina cuiva, ci a cauta iubirea din tine si de a o scoate la lumina, la menifestare!

Alexandra: dar nu stiu cum sa fac asta...

Alexandra: sau poate nu pot....

Sab: uite, tot ceea ce ni se intampla are un scop bine definit

Sab: inclusiv atunci cand o femeie este inselata de sptul ei

Alexandra: da, cred si asta

Alexandra: pai ma gandesc ca de aceea m-a inselat fiindca eu n u eram cea potrivita pt el

Sab: asta nu este adevarat

Alexandra: si m-a umilit in tot orasul

Alexandra: si culmea, cea cu care a fost atunci e bine mersi...dupa ce a fost o "....."

Alexandra: e aici in oras, o vad...ii cunosc sotul...

Alexandra: nu pot scapa de acest cosmar

Alexandra: a adus-o in casa mea cand eu nastream copilul nostru

Alexandra: vreau sa scap de toate astea

Sab: intrucat v-ati luat, inseamna ca exact asta trebuia sa se intample, erati cei mai potriviti unul pentru celalalt. Dar, ... exista o ratiune superioara pentru care un barbat si o femeie se iau de soti

Sab: atat sotul, cat si sotia, "se slefuiesc" in acea relatie. Adica, constient sau inconstient, se ajuta sa isi purifice sufletul

Sab: Atunci cand unul din soti ajunge sa il insele pe celalalt,

Sab: prin acest act, inconstient, el scoate la lumina partea intuneata din celalat: orgoliu, mandie, ingamfare peste masura, de care celalalt poate ca habar nu are ca se afla in el

Sab: prin inselare, orgoliul este terfelit, mandria este calcata in picioare, ingamfarea se dezumfla

Sab: cel care se afla in aceasta situatie, ca intr-adevar sa se purifice, trebuie sa ajunga sa constientizeze aceste lucruri, sa ajunga sa faca pace in interiorul lui, sa accepte sa iearte si ... apoi sa ajunga la IUBIRE

Alexandra: ....dar eu nu stiu ce sa fac...cum sa fac..

Sab: atata timp cat nici macar nu reuseste sa accepte, o cantitate imensa, enorma de energie el o dirijeaza incostient pentru a mentine acel "zid de neacceptare, de furie, de revolta

Sab: si daca el arunca o asa cantitate mare de energie in orice moment, ce energie ii mai ramane pentru viata lui?

Sab: cam nimic

Sab: asta se intampla cu tine

Alexandra: iti multumes draga mea pentru cuvintele intelepte pe care mi le spui

Sab: acum stii de ce nu ai energie

Alexandra: dar eu inseamna ca nu am intelepciunea necesara sa inteleg asta

Sab: ba da, o ai!

Sab: fara doar si poate!

Sab: trebuie doar sa iti permiti, sa iti dai singura voie!

Alexandra: dar de ce sa ma agat...cred ca de Dumnezeu..nu?

Sab: sa iti spui: ACCEPT TOT CEEA CE S-A INTAMPLAT, PENTRU CA STIU CA DUMNEZEU A LASAT ASTA SA SE INTAMPLE PENTRU BINELE MEU SUPREM!

Alexandra: dar Dumnezeu nu face pe oameni sa sufere

Sab: exact

Sab: oamenii aleg suferinta

Alexandra: Si nici sa faca rau unul celuilalt si totusi..

Sab: Dumnezeu permite ceea ce alege omul

Sab: i-a lasat omului libera alegere

Sab: atat de mult il iubeste!

Alexandra: asa este...

Sab: Tu poti alege in orice moment sa faci pace in tine insati

Sab: Tu ai aceasta putere, Dumnezeu ti-a lasat-o

Alexandra: nu stiu cum

Sab: ne-a lasat-o la toti

Sab: prin alegere!

Sab: poate ca nu este asa usor, insa poti, de exemplu, sa te uiti in oglinda si sa iti spui cu voce tare: ACCEPT!

Sab: si spune apoi tot ceea ce vrfei sa te eliberezi

Alexandra: asta fac uneori si iarasi apar acele ganduri si intrebari "de ce" de ce eu" de ce mie" inseamna ca sunt o proasta" nu sunt buna de nimic daca pana si el m-a inselat

Sab: si poti sa repeti de cate ori simti nevoia, zi dupa zi, pana cand simti in interiorul tau ca intr-adevar s-a instalat pacea

Sab: cea care iti genereaza acele ganduri este mintea

Sab: cand simti ca gandurile o iau razna, concentreaza-te pe inima

Sab: acolo este Dumnezeu

Alexandra: aia e mai buna...e mai...se vede ca si-a gasit un sot bun care nu o inseala...

Sab: acolo este izvorul IUBIRII

Alexandra: inseamna ca a primit ce a meritat si eu la fel

Sab: Iti pun o intrebare:

Alexandra: da

Sab: gandeste-te la copii tai si raspunde:

Sab: ce ar fi fost de preferat: tu sa ai un accident in care sa iti pierzi viata, sau sotul tau sa te insele dar sa fii in viata si sa iti cresti copii?

Sab: cam greu si cam dur, nu-i asa?

Sab: sint unele momente ca acestea: din putine variante, se alege pentru noi una

Alexandra: bine, eu traiesc dar parca nu as fi eu...sunt trista...sunt incapabila de nimic

Sab: da, insa asa cum esti ai sansa sa renasti!

Sab: daca ar fi fost prima varianta, nu ai mai fi avut aceasta sansa

Sab: s-a ales pentru tine ceea ce se putea mai bine

Alexandra: dar poate nu m-ar fi durut atat toate

Alexandra: eu am vrut sa traiesc pt familia mea, sa fiu fericita cu copii cu sotul, sa ne iubim...

Alexandra: dar asteptam sa treaca fiecare zi ca sa vina alta si alta...

Sab: te inteleg, insa toate acestea pot sa insemne ATASAMENT de cele pamantesti

Sab: adica prin ceea ce iti doreai te apropiai tot mai mult de pamant in loc de cer

Sab: atunci cand exista un ATASAMENT  nepermis de mare fata de ceva, lucru, fiinta, relatii, atunci il pierdem

Alexandra: of...oare  cum  sa reusesc sa ma impac cu mine si sa-l iubesc pe Dumnezeu cu adevarat

Sab: putem fi atasati doar de Dumnezeu, pentru ca sintem facuti din iubirea lui

Alexandra: bine si cei care ne fac sa suferim

Sab: inca ceva: Dumnezeu exista in orice

Alexandra: ei au dreptul asta

Sab: adica inclusiv in tine insati

Sab: daca te invinovatesti pe tine, il invonovatesti pe Dumnezeu, pentru ca nu esti separata de Dumnezeu

Sab: la fel, daca invinovatesti pe ali oameni, te adresezi de fapt tot lui Dumnezeu

Sab: In sufletul tau trebuie sa fie permanent pace si iubire, fara conditie

Alexandra: bine dar daca Dumnezeu nu face rau...si acel om mie mi-a facut rau...m-a facut sa sufar, a facut un lucru care nu- place lui Dumnezeu

Sab: un moment...

Sab: daca Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru, asta nu inseamna ca ii place sau nu ii place ceea ce alegem sa facem

Sab: El ne iubeste oricum

Sab: Iti garantez ca te iubeste atat pe tine, cat si pe sotul tau

Alexandra: bine..ne iubeste, dar cum ramane cu pacatul, iubeste si pacatul?

Sab: Nu-i asa ca tu iti iubesti copii chiar daca au facut "prostii"?

Alexandra: da

Sab: tot asa este

Sab: tu le spui copiilor tai ce nu este bine sa faca

Alexandra: da dar Dumnezeu pana lka urma va lege pe cine vrea la el si pe cine nu

Sab: dar ei pot alege sa faca asa cum le zici sau nu

Sab: tu oricum ii iubesti, ca sint copii tai

Sab: locul in care ajunge fiecare si-l pregateste singur, prin actiunile pe care le face

Alexandra: atunci eu tb sa accept sa ma bucur impreuna cu cea care s-a culcat cu sotul meu....

Sab: Tu trebuie sa faci asa (de fapt sa alegi asa, doar daca vrei sa te bucuri de viata ce ti-a daruit-o Dumnezeu):

Sab: 1. sa ACCEPTI tot ceea ce s-a intamplat

Sab: gandeste-te ca nu rezolvi ABSOLUT NIMIC daca nu accepti

Sab: in schimb, capeti doar boala

Sab: (daca nu accepti)

Alexandra: imi cer scuze pentru multitudinea de intrebari, poate din cele mai ....nepotrivine dar ele vin din mine

Sab: ok

Sab: da-le drumul

Sab: 2. IUBESTE precum Dumnezeu

Alexandra: tu poti face asta?

Sab: adica nu iubi pentru ca primesti ceva, sau astepti sa primesti ceva, sau ca ti s-a facut un bine de catre cineva

Sab: IUBESTE ca si cand tu ai fi insati IUBIREA

Sab: adica pur si simplu curge

Sab: fara sa stepte ceva in schimb

Sab: DA

Sab: pot face asta

Sab: bine, nu permanent

Sab: pentru ca exista si firea umana care are alt impuls

Sab: dar, dupa impulsul firii umane, pota lasa IUBIREA sa se manifeste

Sab: dar sa nu crezi ca am ajuns asa, instant, sa pot manifesta IUBIREA

Alexandra: esti fericita...

Alexandra: ca poti

Sab: am muncit, m-am straduit si inca fac asta, ca din fiecare eveniment pe care mi-l pregateste Dumnezeu, sa extrag partea de invatatura pentru a reusi sa manifest IUBIREA

Alexandra: ma bucur sincer

Alexandra: poat intr- zi voi reusi si eu

Sab: De fapt acesta este rostul nostru in viata: sa cultivam IUBIREA, sa o facem sa creasca

Sab: si sa il manifestam astfel pe Dumnezeu

Alexandra: da stiu.. de aceea vreau sa fac ceva in sensul asta

Sab: ca in rugaciunea Tatal nostru: precum in cer, asa si pe pamant

Alexandra: da..si ne iarta noua..

Sab: exact

Alexandra: precum si noi..

Sab: IARTA si IUBESTE, pune iubire in loc

Alexandra: sotul meu zice ca esti prost daca taci

Sab: Iti dai seama ce puternic devine un om cand reuseste sa ierte pe cel care i-a facut rau si chiar sa ajunga sa il iubeasca?

Alexandra: da...intr-o perioada parca eram aproape de acest lucru..

Sab: Iti dai seama ce putere ar naste in tine daca ii vei spune sotului tau, in fata: "_Te iert si te iubesc?"

Sab: Iti dai seama daca vei reusi sa faci asta si cu femeia cu care s-a culcat?

Alexandra: ar zice ca sunt nebuna

Sab: Si ce daca?

Sab: Tu stii ADEVARUL!

Alexandra: ca nu am pt ce sa-l iert

Alexandra: ca de fapt el nu a facut ceva rau...nu mi-a facut rau

Sab: Nu conteaza asta! Vei spune pentru tine insati!

Sab: Pentru ca tu vrei sa fii libera!

Alexandra: in fata lui?

Sab: In fata lui, da

Sab: Dar nu uita, mai intai trebuie sa faci pace in tine prin ACCEPTARE

Alexandra: sper sa pot face asta..

Sab: Sigur poti, iar cand timpul va veni, o vei face

Alexandra: si oadata spuse toate astea ar insemna sa nu mai pomenesc niciodata de cele intamplate

Sab: dupa aceea va fia asa:

Sab: te vei uita in urma la acele evenimete, ca la un film care nu are nimic de-a face cu tine. A fost doar un film si atat.

Sab: Poti oricand sa vorbesti si chiar sa razi de ceea ce s-a intamplat in acel film

Alexandra: dar face parte din viata mea

Alexandra: pe care nu mi-am imaginat-o asa

Alexandra: vai ce bine ar fi sa pot face asta

Alexandra: cred ca nu intamplator am ajuns sa discutam astazi

Sab: exact, nimic nu este intamplator

Alexandra: iti multumesc mult pentru cuvintele intelepte pe care mi le-ai spus

Sab: sa iti fie de folos!

Alexandra: iarta-ma daca am pus intrebari "impertinente" dar la acest nivel sunt eu acum

Alexandra: sper ca intr-o zi sa pot si eu ajuta pe cineva asa cum ai facut-o tu aastazi

Sab: TE IUBESC!

Sab:

Sab:

Alexandra: Iti multumesc

Alexandra: sa sti ca aproape tot timpul am [plans cat am vb cu tine

Sab: sa iti fie de folos!

Alexandra: multumesc

Sab: inca ceva, cand o persoana ca tine trece prin astfel de evenimente, organismul se consuma, asa ca ar fi bine ca cel putin sa mai iei cate un calciu

Sab: te ajuta sa te redresezi mai repede

Alexandra: pai iau aproape tot timpul ceva vitamine si minerale

Sab: ok

Alexandra: tu mai iei si acum?

Sab: eu iau Kal-Mag in fiecare zi; vitamine si alte minerale iau, dar nu asa des

Alexandra: bine ca la alimentatia din zilele noastre fara nici nu am rezista

Sab: mai iau si alte suplimente, de exemplu pentru cresterea imunitatii

Alexandra: sotul tau e cu tine acum?

Sab: da, de obicei noi lucram impreuna si ce stie unul stie si celalalt

Alexandra: e bine, asa as vrea sa fie si la mione

Alexandra: mine

Alexandra: multumesc inca oadata pentru rabdare si intelegere si mai ales pentru iubire

Sab: Dumnezeu sa va aiba in paza!

Alexandra: si pe voi

Sab: Multumim!

Alexandra: si poate mai vorbim

Sab: cu placere

Sab: cand mai deschid messengerul

Alexandra: multumesc

Alexandra: mult

Alexandra:

Sab:

Alexandra: ma bucur ca exista pe pamant astfel de oameni , stiam ca exista dar ma bucur mai mult ca am avut ocazia sa-i intalnesc

Sab: Multumesc si eu pentru ca mi-ai oferit oportunitatea de a discuta cu tine!

Alexandra is typing...

Alexandra: pa, draga mea

Sab: Pa, IUBIRE!

Alexandra has signed out. (27.03.2011 16:52)

Bookmark"

Constient de mine insumi

Cred ca am devenit constient de propria existenta in vremea cand ma aflam la gradinita, adica undeva sub varsta de 6 ani. Imi amintesc ca era iarna iar eu eram imbracat intr-un urson de culoare maro. Ursonul era o haina groasa ce imita blana de urs si care avea si un capison conic. Cred ca aratam tare haios in acea imbracaminte.

Mergeam pe strada alaturi de parinti si aveam o traire, un amestec de senzatii si de sentimente pe care, bineinteles, atunci n-as fi putut sa le exprim in cuvinte. Apoi timpul a trecut, am crescut si am uitat. Mai tarziu mi-am reamintit, iar in aprilie 1991 am scris intr-un jurnal despre acea traire si am reusit sa o pun in cuvinte. 

"Traducerea" era aceasta: "_ Eu, eu, acesta sint eu!" Ma descoperisem pe mine insumi inconjurat de ceilalti si ma simteam oarecum socat si nostalgic in acelasi timp. Nu prea intelegeam. Aveam senzatia ca venisem de undeva din neant si ma trezisem in trupul acesta mic cu care ma harazise Cel de Sus. Eram intrucat stiem eu, tu, el, formam initial un TOT undeva in spatiu iar acum ne aflam divizati si ne regaseam altundeva, parti ale aceluiasi TRUP.

O manifestare neobisnuita a lui Bucurie

Azi dupa-amiaza ma aflam in Parcul Tei pe o banca. Bucurie, ca de obicei, ma insotea. Se odihnea sub banca pe care stateam. Eu citeam din volumul al 3-lea din "Conversatii cu Dumnezeu" al autorului Neale Donald Walsch. Ma aflam la un pasaj de la pg. 84 in care era scris: " ... realitatea este ca voi sinteti creaturi Divine, care creeaza in mod divin propria realitate, pe masura ce O traiti ca experienta. Daca voi ati alege sa incetati a va mai crea propria realitate individuala si ati incepe sa intelegeti si sa traiti experienta realitatii unificate mai extinse, ati avea oportunitatea imediata de a o face." Citind acest pasaj, incercam sa fac exact asa cum zicea, sa incetez a-mi mai crea propria realitate individuala.

Intamplare sau nu (desi nu mai cred in coincidente intamplatoare), imediat ce am terminat de citit pasajul, Bucurie s-a ridicat rapid si a plecat brusc pe alee. Pana acum nu mai avusese astfel de plecari. Se mai ridica si pleca atunci cand pe langa noi treceau persoane pe care el le cunostea si cu care avea o relatie mai apropiata, insa mai intai imi arunca mie o privire si apoi pleca dand din coada de bucurie.

De data aceasta insa, a plecat ca si cand si-ar fi dat brusc seama ca este singur, ca eu nu mai sint acolo, coada nu o tinea in sus si nici nu dadea din ea. Parea dezorientat. A mers cam 20-30 metri si s-a oprit. Eu m-am ridicat in picioare si l-am urmarit cu privirea sa vad cu cine vrea sa se intalneasca. Nu s-a intalnit cu nimeni. Cu un aer descumpanit, dupa ce s-a oprit s-a intors cu fata in sensul din care venise si a inceput sa paseasca incet inapoi. Eu am inceput sa misc usor mana in care tineam cartea, ca sa ii transmit un semnal ca cineva il observa. Intr-adevar, la un moment dat a observat acest lucru si a inceput sa mearga mai atent. Cand m-a recunoscut, a venit la mine alergand cu coada in sus si plin de bucurie, ca si cand pe mine m-ar fi cautat de fapt. L-am mangaiat si l-am intrebat "Ce s-a intamplat? M-ai pierdut?" Apoi si-a reluat locul langa banca pe care m-am asezat.

Am avut acest sentiment, ca in momentul in care am citit pasajul respectiv Bucurie nu m-a mai perceput in realitatea lui si, aflandu-se "singur", a plecat grabit sa ma caute.

Cum am fost adoptat de "Bucurie"

Voi scrie aici istorioara relatiei mele cu un caine, pe care l-am botezat "Bucurie".

Intrucat locuiesc aproape de parcul Lacul Tei din sectorul 2 Bucuresti, fac destul de des plimbari prin acest parc. In urma cu cca 1 an (sau poate mai mult, stau cam prost la capitolul de estimari temporale) se afla in acel parc si un om, un barbat fara adapost, care dormea pe bancile din parc. Avea si un bagaj mare pe care il purta cu el. Si, bineinteles, neavand un adapost si posibilitatea de a se spala, pe unde trecea el ramanea o dara greu mirositoare. Cand ne intersectam, il ocoleam cat puteam ca sa nu intru in "raza de actiune" a mirosului.

Ei, dar in urma acestui om, cam la 2 metri distanta, mergea permanent un caine negru, de talie mica. Cainele mergea tot timpul cu coada lasata in jos si la fel si capul, parca ferindu-se de ceva sau parca furisandu-se. Cand omul se oprea, se oprea si cainele; cand omul pornea, pornea si cainele. Totdeauna statea la o anumita distanta de acel om. De mai multe ori, de fapt de fiecare data cand ne intalneam, vorbeam cu acel caine, il strigam: "cutu-cutu!", "baiatu!, baiatu", incercam sa ii atrag atentia cumva. Ma ignora total. El avea o singura tinta: omul din fata lui.

A trecut timpul si, la un moment dat, omul acela nu a mai aparut prin parc. Zilele treceau, ma plimbam prin parc si mai observam cainii care erau pe acolo. In general imi placeau cainii, dar nu ajunsesem sa am o relatie cu ei. Unii oameni le dadeau de mancare, insa nu voiam sa fac si eu ca ei, pentru ca nu voiam sa am o relatie cu un caine doar pentru ca i-as fi dat de mancare.

La un moment dat m-am hotarat ca, daca atunci cand vorbesc cu vreun caine, acesta va fi dispus sa se lase mangaiat, sa il mangai. Asa am facut. Am construit cate o astfel de relatie cu cainii care au raspuns primii la intentia mea de a vorbi cu ei si de a le oferi mangaiere. Ulterior, treptat-treptat, ceilalti caini care erau mai retinuti, s-au apropiat de mine si au acceptat si ei "oferta de mangaiere".

Am aflat ca in acel parc se aflau "doua clanuri" de caini. Fiecare avea teritoriul sau si nu se amestecau unii cu ceilalti.Unul dintre "clanuri" indragise asa de mult relatia cu mine incat de cum ma vedeau prin parc veneau toti gramada peste mine; abia le faceam fata cu mangaierile, lucram "la doua maini" si tot nu era de ajuns. In acest clan erau 5 caini. Unul dintre ei era o catea batrana care nu a manifestat niciodata nevoia de a fi mangaiata; ea statea putin mai retrasa.

Pe ceilalti 4 i-am botezat asa: Gelosu', Blonda, Flocosenia si ... Bucurie! Cainele acela negru, de talie mica, ce se tinea dupa omul din parc, ajunsese in acel "clan".

Iata de ce i-am botezat asa: Gelosu' nu suporta sa fie mangaiat altcineva in afara de el. Tot timpul se baga in fata, ii impingea pe ceilalti si ii dadea la oparte.

Blonda este o catea "cu silueta" si par de culoare roscat spre blond.

Flocosenia este o catea de dimensiuni mai mari si cu par negru, lung si mitos, usor carliontat. Sira spinarii nu este rigida, se lasa usor in jos spre pamant.

Bucurie este personajul principal al acestei istorisiri. L-am botezat "Bucurie" pentru ca se bucura cel mai mult cand se intalnea cu mine si era cea mai autentica bucurie. Se observa cum o emana prin toti porii.

Impreuna cu acest "clan" faceam aproape in fiecare zi plimbari prin parc. Cat timp ma aflam in parc, ma urmau peste tot. In una din zile, s-a petrecut ceva minunat. "Bucurie" mi-a "spus" ca el vrea sa fie prietenul meu. De fapt "mi-a transmis" acest lucru. A fost o combinatie de un anumit tip de privire, un anumit scancet pe care l-a scos, o anumita miscare a trupului si a cozii. Am simtit, efectiv, in mine acest lucru. Si apoi, am avut si confirmarea: cand am plecat din parc a parasit clanul si a mers cu mine. Eu nu stiam cum sa procedez, i-am spus ca nu am unde sa il tin, ca eu stau la bloc, ca...una, ca alta.... El, nimic! Se tinea dupa mine si gata.

Ma aducea pana la scara blocului si ramanea acolo.

Pana la urma, m-am obisnuit si am inteles ca, de fapt, eu eram cel care nu intelegea. Bucurie nu avea nici o pretentie la mine. El doar voia sa fie cu mine si atat. Ma insotea pana la bloc, deseori ma astepta si plecam impreuna in parc, ne intalneam cu ceilalti din "clan", ne plimbam si apoi ma insotea din nou la bloc.

Si acum face la fel. Intre timp insa, a aflat care este masina mea si, mai nou, ma asteapta langa masina sau ... sub masina.

Uite asa am fost "adoptat" de Bucurie! Multumesc!

Conexiune cu Floarea Vietii

Am continuat sa citesc din cartea "A douasprezecea viziune" (James Redfield) din locul in care ramasesem cu o seara in urma (la integrarea a 6-a, adunarea de la "copacul pacii". Simteam ca ochii, mintea imi sint neclare. Am dat cartea la o parte si am ascultat muzica (ritualul 9 Munay Ki).

Cu mana dreapta pe inima si stanga cu palma in sus, sprijinita pe coapsa, am simtit cum incep sa ma conectez. L-am simtit pe Iisus ca un frate, asa cum l-am perceput in una din meditatiile din "Misterele samanice ale Egiptului".

Apoi, la un moment dat, am perceput conexiunea cu Floarea Vietii; pornea din inima mea. I-am permis sa se desfasoare pana ce a cuprins totul: tot Pamantul, toate fiintele de pe el, toata zona inconjuratoare din spatiu, pana ce s-a intregit cu restul Universului.

Am permis crearea retelei de Floarea Vietii Pura, cu Centru Unic. (Fotografia alaturata nu am creat-o eu, am gasit-o pe un forum, www.rufon.org, dar se incadreaza perfect cu continutul acestei postari.)

Apoi am reusit sa citesc din carte. M-am oprit la pasajul in care se afirma ca, pentru a mentine fluxul sincronicitatii, trebuie sa iti expui adevarul, calea pe care te afli; asa vei atrage sincronicitatile tale.

Am avut astfel intuitia (a 2-a oara) de a posta public pe blog despre experientele din meditatiile Egiptului.

Trebuie sa o fac. Draga Mihail, te rog sa ma ajuti! Multumesc!

O cioara mai neobisnuita II

Daca sinteti curiosi in legatura cu acest subiect, voi face o actualizare.

Dupa evenimentul descris, la fiecare iesire in parc pe care am facut-o am dorit sa ma mai intalnesc cu acea cioara. Tot cautam, "vorbeam" cu toate ciorile ce le intalneam, insa nimic. Treptat, dorinta de a o regasi s-a diminuat pana cand am ajuns la un echilibru in interior: daca o mai gasesc bine, daca n-o mai gasesc tot bine!

Si, ... intr-o zi, ... ma plimbam ca de obicei prin parc. Cu mine se aflau niste caini (ca am uitat sa va spun: mai am niste istorioare si cu cainii - daca ma suportati, vi le voi scrie la un moment dat). Mergeam agale pe langa debarcader si din mers am vazut ca in zona de imbarcare se plimba o cioara, destul de aproape de niste oameni, si cu o atitudine dezinvolta. Ma despartea un gard de sarma de acea zona. M-am gandit: "_ Sa fie oare "ea", cea cu care am relationat?" "Hai sa incerc sa "vorbesc" cu ea!" M-am apropiat de gard si am inceput sa carai in stilul acela domol pe care il auzisem la prima intalnire. Ma mai intrerupeau cainii, care se jucau intre ei si care mai voiau sa le dau si atentia mea. Ei bine, cioara m-a auzit si a inceput sa fie atenta la mine. A falfait o data din aripi si s-a apropiat zburand pe o masa. Apoi a zburat pe un acoperis care era putin deasupra gardului de sarma de care spuneam ca ne separa. S-a apropiat de mine, pana a ajuns pe gard. Apoi a deschis ciocul. In acel moment am fost convins ca este aceeasi cioara pe care am mangaiat-o anterior, si am inteles si de ce a deschis ciocul! Atat la prima intalnire, cat si la cea de-acum, ea imi facea semn ca este dispusa sa manance ceva, daca eu ii ofer! Si cand ma gandesc ca, prima data, mi-a fost teama ca voia sa ma muste cu ciocul!!! I-am spus ca din pacate nu am nimic de mancare sa ii dau, insa m-am aplecat, am rupt un fir de iarba si i l-am oferit. L-a prins in cioc, precum la prima intalnire. Apoi am vrut sa o mangai. M-am intins catre ea, am atins-o, insa apoi a zburat brusc pentru ca ... unul dintre caini, care era de fapt o catea, a urmarit toata scena si, probabil din gelozie, a latrat catre cioara si a sarit cu labele din fata pe gard.

Si asta a fost! De atunci n-am mai intalnit-o. Sint convis ca daca o sa vrea sa ne mai intalnim, va veni. Oricum, relatia mea cu ciorile este total schimbata. De la indiferenta si uneori chiar aversiune vizavi de ele, acum vad doar SURSA care le anima si ca aceeasi SURSA se afla in tot.

A! Si mi-am mai amintit ceva! Cam cu 1-2 luni inainte de prima mea intalnire cu aceasta cioara, mi s-a mai intamplat un lucru. In timp ce stateam si ma purificam in micul portal energetic dintre artari, am vazut ceva care a cazut jos la pamant, la cca 10 metri de mine. M-am apropiat si am vazut o cioara muribunda. Nu mai avea putere nici sa mearga, cazuse pe o parte si din cand in cand isi deschidea ciocul, incercand sa respire. Mi-am dat seama ca asta era problema ei: nu mai putea sa respire, aerul nu-i mai patrundea in plamani. Ca urmare, urma sa moara rapid. M-am hotarat sa o "asist" in acest proces al mortii, nestiind ce altceva as putea sa ii fac. Am lasat-o tot pe pamant, dar am mentinut-o intre palme, am mangaiat-o si am incurajat-o. In scurt timp, inima a inceput sa ii bata foarte repede si a tinut-o asa un timp apoi a incetat brusc. Cioara s-a incordat si intins la maxim, de la cioc si pana la coada si picioare, apoi s-a relaxat si ... gata. I-am trimis lumina si i-am facut semne de lumina deasupra trupului, astfel ca sufletul ei sa ajunga in lumina. M-am simtit ca un preot din vechime care conducea sufletele muribunzilor spre lumina in momentul desprinderii de trup.

Ulterior, dupa ce m-am intalnit prima data cu "cioara cea neobisnuita", mi-a trecut prin minte ca aceasta ar putea fi perechea celei pe care am asistat-o in moarte. Dumnezeu stie! Oricum, este bine, si Ii multumesc pentru toate aceste experiente!

Va imbratisez cu drag,

Sabinu

O cioara mai neobisnuita

M-am hotarat sa va scriu despre o experienta inedita pe care am avut-o cu o cioara.
Locuiesc pe Bd. Lacul Tei si obisnuiesc adesea sa fac plimbari prin Parcul Tei. Mai multa vreme am fost in controversa cu ciorile, in sensul ca atunci cand ma vedeau ca intru in zona verde de sub copaci incepeau sa craune ca sa ma determine sa plec. Am trecut prin diverse stari: mirare, frustrare, uneori m-am infuriat si ma gandeam sa arunc dupa ele cu pietre sau lemne (dar n-am facut-o). M-am gandit mai apoi ca poate le-am deranjat cu ceva vreodata si le-am cerut iertare; le-am trimis iubire; am inceput sa fiu mai atent la felul cum scoteau sunetele si am inceput sa le imit pe cele care mi se pareau mie a fi prietenoase si impaciuitoare. Foarte greu am reusit ca, la un moment dat, sa ma tolereze. De obicei "vorbeam" cu ele prin diferite craonituri pana cand "le convingeam" si taceau sau plecam.

A trecut timpul si se pare ca acel conflict a disparut. In una din zilele trecute, am facut din nou o plimbare prin parc. Am doua locuri favorite: un pin alaturi de care stau lipit cu spatele si apoi il imbratisez, si o zona intre niste artari mari, care este imprejmuita si de 5 salcami mai mici.
Mai intai am fost la pinul de care am spus, am stat langa el si apoi l-am imbratisat si prin el i-am transmis Mamei Pamant: "Multumesc! Te iubesc! Iarta-ma!"
M-am deplasat apoi la zona dintre artari. Acea zona o simt ca un mic portal de energie. Am stat acolo si m-am simtit purificat si incarcat.

Am iesit apoi din acea zona si am intrat pe aleea pavata, cu intentia de a merge inapoi acasa. Mergand cativa pasi pe alee, am vazut o cioara cum se uita intr-un cos de gunoi de pe marginea aleii. Am incetinit putin si m-am indepartat pentru ca stiam ca sint sperioase (sau precaute) si zboara repede. De multe ori mi s-a intamplat. As fi vrut sa le vad mai de aproape, dar fugeau. De data aceasta insa, cand am trecut pe langa cioara de care spuneam, aceasta nu a fugit si nu a dat nici un semn ca s-ar teme de mine. Mai mult, mi-a aruncat o privire din care am perceput ca era deosebita de toate ciorile ce le vazusem pina acum. In plus, mai scotea si niste caraieli domoale de parca ar fi vorbit. M-am oprit. Ea a zburat de pe cosul de gunoi pe care era, pe un altul care era chiar mai aproape de mine. Vazuse acolo niste coji de seminte de floarea soarelui si incerca sa le scoata. I-am zis: "Cauti cam degeaba, nu cred ca o sa mai gasesti seminte pe acolo". Ea m-a ignorat si si-a vazut mai departe de treaba. Am hotarat sa ma apropii de ea. Am luat-o incet, pe ocolite. Am ajuns la cosul de gunoi. Nu imi venea sa cred ca inca nu zburase. Ma gandeam ca poate nu m-a vazut din cauza ca era prea preocupata. Apoi, am inceput sa ciocanesc si eu usor cu degetul in cosul de gunoi, in ideea sa ii arat ca "sintem din aceeasi breasla". A inceput sa se uite la mine, la mana mea cu care loveam usor in cos. Scotea din nou acele craonituri pe ton incet si domol. Am inceput sa imit si au acele sunete si m-am apropiat si mai mult. Am intins usor mana catre ea; imi era putin teama sa nu ma loveasca cu ciocul, mai ales ca am vazut-o cum si-l deschidea. Am luat o frunzulita de pe jos si am apropiat-o de ciocul ei deschis. A prins frunzulita in cioc. Am tras incet de frunzulita, dar nu i-a dat drumul, o tinea strans si atat. Am apropiat apoi incet mana de pieptul ei si am inceput sa o ating usor cu degetele. Mi se parea incredibil sa fac lucrul acesta. Dar partea cea mai frumosa urma sa se desfasoare. A dat drumul la frunzulita si a deschis din nou ciocul. Am luat un fir de iarba si i l-am intins. L-a prins in cioc si a ramas asa. O cioara cu un fir de iarba in cioc, statea langa un om care o mangaia pe piept si amandoi caraiau in surdina. Incepusem sa amortesc la picioare, caci stateam pe ciuci. Trece o doamna pe langa mine si zice: "_ Vai, ce are, are ceva rupt de sta asa?" I-am zis: "_ Nu stiu!" Apoi, cioara, care se afla pe pamant, incepe sa "vorbesca" tot pe limba ei, se misca putin, isi intinde un picior si o aripa. Eu o imit, "vorbesc" ca ea si ma misc stanga si dreapta din pozitia "ciucit" cum stateam. Cioara falfaie din aripi si zboara pe marginea cosului de gunoi. Ma ridic si eu, apropii din nou mana de ea si incerca sa vad daca i-ar place sa o mangai pe cap. Incep usor, de la piept, de unde se obisnuise, apoi urc treptat si intr-un final ajung la cap.
Raman consternat cand constat ca parca asteptase asta de mult. Isi ridica ciocul in sus si inchidea ochii de placere. Am mangaiat-o si pe cioc, si pe cap, si pe sub cioc... Trece alta doamna cu un carucior in care isi plimba copilu. Se uita stupefiata si zicea"_ Asta e ciudat!" Cand se intoarce ii spun: "- Ii place sa fie mangaiata". "_Da?" zice. Si incearca sa se apropie. Cioara o vede si incepe sa se agite. "_Usor!" Ii spun. Se opreste si ii spune copilului din carucior: "_Uite, mami, pasarica, ... vezi?"
La un moment dat, de undeva se aude un zgomot mai puternic, iar cioara zboara si se duce mai departe sub un corcodus si incepe sa manance o corcodusa storcita de pe jos. Atunci am inteles de ce se tot gainata "apos". Ca am uitat sa spun: in toata perioada asta s-a gainatat de 3-4 ori de parca era stricata la stomac.

Cam asta a fost. O experienta extraordinara! Cand sa plec, mi-am dat seama ca m-a mai observat cineva in tot acest timp. Un tanar isi plimba cainele in zona amenajata pentru caini. Cainele isi facea de lucru, iar el ramasese spectator la mine si cioara.

Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi aceasta istorioara. Daca are cineva vreo inspiratie in legatura cu acest eveniment si simte ce trebuie sa mi-o transmita, il rog sa o faca.

Va imbratisez si va iubesc!

Sabinu